ARME PROVENIND DE LA URSICI, COM.BOŞOROD, JUD.HUNEDOARA
Iosif Vasile Ferencz, Cristina Bodó, Angelica Bălos
Articol preluat de pe Enciclopedia Dacica.
O descoperire recentă, care a suscitat interesul presei locale în momentul semnalării ei, a îmbogăţit colecţiile Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva cu un lot de piese valoroase. Cele şase obiecte din fier au fost predate de către consilierul superior al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Hunedoara Angelica Bălos în data de 15 octombrie 2013. Găsitorul, domnul Popa Dorin, a declarat că ele provin de pe raza localităţilor Ursici, comBoşorod, jud.Hunedoara şi Romoşel, com.Romos, jud. Hunedoara11. În procesul verbal este specificat şi faptul că obiectele au fost descoperite „cu detectorul proprietate personală”22.
Aşa cum s‑a întâmplat şi în alte cazuri, în munţii din apropierea capitalei Regatului dac şi, practic, peste tot pe teritoriul României, pe fondul incoerenţei legislative, dar şi a incapacităţii justiţiei de a stopa acest fenomen, prin braconajul arheologic au fost scoase la lumină artefacte rar întâlnite în descoperirile arheologice. Cei care îşi arogă titlul de „arheologi amatori” au distrus numeroase contexte, fiind pedepsiţi arareori şi numai pentru infracţiunea de furt al unor obiecte şi nu pentru distrugerea contextelor din care au fost extrase3.
Aşa cum rezultă din procesul verbal, piesele provin din două localităţi diferite, fiind descoperite de către aceeaşi persoană, domnul Popa Dorin. Date fiind condiţiile descoperirii, o sursă de informaţie pentru reconstituirea contextului descoperirii este procesul verbal prin care au fost recepţionate obiectele, chiar dacă detaliile trebuie acceptate cu unele reţineri.
În ceea ce priveşte lotul de cinci obiecte de la Ursici, de la început se poate observa că ele provin dintr‑unul sau din mai multe locuri cu aceeaşi structură geologică. Oxizii care acopereau toate aceste obiecte aveau în componenţă mică şi pietricele. În ceea ce priveşte gruparea lor, ne putem baza doar pe cele relatate de descoperitor, inclusiv din timpul deplasării la Ursici.
Autorul descoperirii, care şi‑a declarat buna intenţie prin predarea către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara a lotului de obiecte găsite, a acceptat să ne însoţească pe teren, pentru a ne arăta locul exact al descoperirii. Descinderea a avut loc în luna noiembrie 2013, după obţinerea Autorizaţiei pentru evaluare de teren, fiind prezenţi Cristina Bodó şi Iosif Ferencz, din partea MCDR şi Angelica Bălos, din partea Direcţiei.
Locul descoperirii
Satul Ursici este amplasat în extremitatea vestică a comunei Boşorod, ocupând platourile înalte ale Munţilor Şureanu, în zona de contact cu Valea Streiului, şi implicit, cu Depresiunea Haţeg (Pl.I).
Am fost conduşi într‑o păşune/fâneaţă (Pl. I/1, Pl.II/2) aflată în proprietatea lui Muntean Viorel din Ursici, nr.20, unde se putea vedea o groapă acoperită de scurt timp (Pl.II/2). Cetăţeanul Popa Dorin ne‑a asigurat că două dintre obiectele descoperite, mai exact o sabie curbă şi o spadă, au fost extrase de el din acea groapă. Mai mult, a menţionat că cele două arme se găseau încrucişate. În legătură cu locul din care provin celelalte obiecte nu a reuşit să îşi amintească date exacte, indicându‑ne păşunea, unde se puteau observa urmele a mai multor gropi de mici dimensiuni.
În aceste condiţii, am trasat şi săpat un sondaj de mici dimensiuni în locul indicat ca fiind cel de provenienţă a armelor (Pl.II), încercând să recuperăm ce mai era posibil din informaţiile legate de descoperire. Nu am reuşit să identificăm urme ale unui complex, cel mai probabil ele fiind distruse în momentul extragerii pieselor. Dar în pământul excavat se găseau mici bucăţi dintr‑un obiect din fier, care se potriveau cu partea ruptă a spadei. În plus, solul conţine pietricele şi mică, fiind asemănător cu structura oxizilor de pe suprafaţa artefactelor predate muzeului din Deva2.
Localitatea de provenienţă a acestui lot de obiecte, aşa cum a fost prezentat de către cetăţeanul Popa Dorin, este cunoscută în literatura arheologică ca una în care au fost identificate materiale arheologice şi cu alte prilejuri, dar, conform datelor Direcţiei Judeţene pentru Cultură Hunedoara, aria descoperirilor în discuţie nu era delimitată, înainte de acest moment, ca sit.
În „cătunul”/ punctul Mesteacăn5 din satul Ursici, comuna Boşorod, în grădinile lui Viorel Munteanu şi Ion Coman Ciucurescu au fost descoperite fragmente ceramice dacice şi o râşniţă din tuf vulcanic6.
Obiectele
În ceea ce priveşte lotul de piese predat Muzeului din Deva, el este compus din:
1. Sabie curbă (Pl.III)
A fost confecţionată din bandă de fier, prin forjare. Vârful este ascuţit, iar profilul lamei este triunghiular. La extremitatea opusă vârfului se găseşte tija de înmănuşare, care se îngustează treptat. Se pot observa cu uşurinţă urmele operaţiunii prin care lama iniţială a fost îngustată în zona mânerului.
Mânerul era realizat probabil din lemn, deoarece încă se mai puteau vedea, înainte de restaurare, urme de fibre lemnoase fixate în stratul de oxizi. Se păstrează un nit fixat aproape de gardă (Pl.III/2). Pe una dintre feţe se observă o nervură uşor reliefată situată exact în locul în care lama începe să se îngusteze şi marchează, probabil, garda (Pl.III/2).
Spre vârf, pe o porţiune de cca. 17cm, lama a fost ascuţită pe ambele părţi (Pl.III/3). Nu se observă urme de decor sau alte semne pe lamă.
Datare: sec. I p.Chr., poate în a doua jumătate a acestui secol.
Piesa are următoarele dimensiuni: lungime maximă: 65cm; lungime tijă de înmănuşare (până la gardă): 13cm; lungime lamă: 52cm; lăţime maximă: 2,85cm, lăţime gardă: 2,79cm; lungime nit: 2,8cm; masă: 460gr.
2. Spadă dreaptă (Pl.IV)
Lama este ascuţită pe ambele muchii şi în vârf. În zona gărzii a fost ruptă, cel mai probabil în timpul extragerii din pământ. Tija de înmănuşare are profil dreptunghiular şi este uşor îndoită la capăt. Pe suprafaţa lamei erau vizibile urme de oxizi şi păreau să se observe urme de fibre lemnoase. Nici după restaurare nu se observă ornamente.
Datare: sec I pChr.
Piesa are următoarele dimensiuni: lungime maximă: 87,3cm; lungime tijă de înmănuşare (până la gardă): 19,3cm; lungime lamă: 68cm; lăţime max.: 3,06cm; lăţime gardă păstrată: 2,88cm; lăţime gardă probabilă: cca. 3,4cm; masa: 430gr.
3. Lamă de sabie (?) (Pl.V)
Se păstrează un fragment de lamă de fier fragmentară, uşor curbă. Poate proveni de la o unealtă (coasă?)7 sau mai probabil de la o sabie curbă. Este ascuţită la vârf, iar în partea opusă este secţionată din vechime. Urmele acestei operaţiuni se observă cu uşurinţă. Lama are profil triunghiular, iar la vârf este rotunjită. Pe una dintre feţe se observă cu uşurinţă un semn având forma unor cercuri concentrice. Datare probabilă: sec. I p.Chr., poate în a doua jumătate a acelui secol.
4. Sapă (Pl.VI)
Confecţionată din fier, are partea activă rotunjită, iar partea opusă, muchia, este masivă şi are formă patrulateră. În gaura de înmănuşare se mai găsea pământ în momentul predării. Piesa are următoarele dimensiuni: lungime maximă: 17,8cm; lăţime maximă: 6,7cm; lăţime minimă: 3cm.
5. Sapă (Pl.VII)
În gaura de înmănuşare se mai găsea pământ în momentul predării. În zona găurii de înmănuşare piesa pare să fi fost deformată, poate în momentul introducerii cozii. Piesa are următoarele dimensiuni: lungime maximă: 19,2cm; lăţime maximă: 8,7cm; lăţime minimă: 3cm. Confecţionată din fier, are partea activă dreaptă, iar partea opusă, muchia, este masivă, de formă patrulateră.
Ambele piese se încadrează în tipul II, varianta b a tipologiei realizate de I.Glodariu şi E.Iaroslavschi, datat în sec. I p.Chr.8. Obiecte similare au mai fost descoperite la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, Feţele Albe, Valea Largă şi la Strâmbu9, toate în Munţii Orăştiei.
Analiza descoperirii
Cum am mai menţionat, zona de provenienţă a lotului de obiecte de la Ursici, aşa cum a fost prezentat de către cetăţeanul Popa Dorin, este cunoscută în literatura arheologică ca una în care au fost identificate materiale arheologice şi cu alte prilejuri.
Una dintre observaţiile pe care am putut să le facem asupra obiectelor intrate în colecţiile muzeului devean a fost aceea că pe suprafaţa unora dintre piese se observau urme de fibre din lemn, provenind, poate, de la mânerul sabiei, într‑unul din cazuri, sau de la teacă, în cazul spadei.
Despre cele două sape, putem spune că astfel de obiecte sunt prezenţe obişnuite în depozitele dacice descoperite cu diverse prilejuri în zona capitalei Regatului Dac şi nu numai10.
Însă cele care ies în evidenţă sunt armele, fie ele întregi sau fragmentare. Pe de o parte, sabia curbă şi fragmentul aparţinând unei alte arme11 de acelaşi tip se înscriu într‑o serie deocamdată limitată ca număr de descoperiri. Acest tip de armă apare reprezentat pe monumente, ori în iconografia unor piese numismatice romane, cu trimitere la daci sau la campaniile dacice ale lui Traian12.
După toate probabilităţile sabia curbă, falx‑ul, apare pe parcursul secolului I p.Chr.13, ea devenind cunoscută în antichitate ca armă specifică dacilor14. Aşa cum am amintit şi mai sus, sunt puţine astfel de arme cunoscute din descoperiri; în plus, în extrem de puţine cazuri avem informaţii clare în ceea ce priveşte contextul.
De curând, Cătălin Borangic a repertoriat acest tip de piese, constatând că, în general, este vorba de „o armă de dimensiuni medii spre mari”, cu lungimea totală între 0,70–1m, lama triunghiulară în secţiune, cu o curbură terminată într‑un vârf ascuţit15.
Astfel de piese au fost semnalate la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia16, Cristeşti17, Divici18, Viscri19.
De la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia provin mai multe exemplare, întregi sau fragmentare: o sabie curbă a fost descoperită într‑unul dintre depozitele de piese de fier de pe terasa a VIII‑a20, o piesă în locuinţa patrulateră cercetată pe „Platoul cu şase terase” de la Tău21. Acestora li se adaugă un fragment de falx, descoperit cu ocazia cercetărilor care au vizat aria în care s‑a descoperit matriţa de bronz: se păstrează o parte din limba prevăzută cu două nituri de fier şi un segment din lamă22. Un exemplar descoperit mai recent, se pare, în aşezarea civilă (probabil de către căutătorii de comori), se găseşte în custodia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj‑Napoca23. În acelaşi timp, în diferite cataloage apare o lamă de sabie curbă aflată în patrimoniul MNIR – este vorba de o piesă descoperită în 1952–1954 la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, intrată în custodia MNIR în 1971, primită de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan24.
O parte dintre piesele repertoriate de către C.Borangic, după cum chiar şi autorul remarcă25, pot fi considerate incerte. Aşa este cazul piesei văzute în târgul de la Alba Iulia26, al fragmentelor de armă aflate la Complexul Muzeal Arad27, ori „posibilul” fragment de falx de la Tilişca28. Dacă acele artefacte sau unele dintre ele pot fi autentice, contextele din care provin trebuie să fie considerate incerte.
Pe una dintre cele două feţe ale fragmentului de lamă, prezentat de noi la nr.3 în catalog (Pl.V/1,3), se observă un semn realizat sub forma unor cercuri concentrice. Motivul cercului concentric se regăseşte în numeroase cazuri pe lama unor cuţite curbe (sica)29 şi a unor săbii cu lama curbă (falx)30, ori pe lamele unor lănci31, fiind interpretat ca simbol solar32. Se regăsesc uneori şi pe mânerele unor cuţite, cum este cazul exemplarului de la Corcova, considerat a fi cea mai elaborată piesă din aria nord‑tracică33. În acel caz, simbolul aplicat pe suport metalic a fost integrat într‑un decor ce aminteşte de „S”‑ul înlănţuit, atât de comun artei celtice34. Acelaşi element de decor este prezent şi pe obiecte confecţionate din materii dure animale35, ori pe unele materiale de construcţii din fier36.
De asemenea, cercuri ştanţate sunt prezente şi pe o serie de unelte descoperite în Munţii Orăştiei: pe câteva dintre topoarele din cadrul depozitului de la Piatra Roşie37, pe o daltă provenind de la Grădiştea Muncelului, din templul mare de calcar de pe terasa a XI‑a38. Tot în categoria semnelor pe obiecte din fier amintim şi pe cel în formă de dreptunghi de pe muchia fragmentară a unui topor descoperit în acelaşi loc39. Şi tot la fel de interesante sunt şi semnul în formă de „crenguţe de brăduţ”40 ori cel în formă de „papion ori de cleşte”41, de la Piatra Roşie. Aceste semne, în special cele prezente pe unelte, pot fi mărci ale unor meşteri sau ateliere42.
Un alt aspect care ne‑a atras atenţia îl reprezintă faptul că pe o porţiune (cu o lungime de 17cm) lama a fost ascuţită pe ambele părţi. Aceeaşi situaţie o întâlnim la sabia descoperită pe una dintre terasele Platoului cu şase terase de la Sarmizegetusa Regia43, precum şi în cazul armei de la Cristeşti44. Această situaţie ne oferă unele indicaţii şi în ceea ce priveşte utilizarea şi eficacitatea acestui tip de armă. Replica sabiei a fost utilizată uşor de către un renactor cu o singură mână, iar o analiză recentă45 a demonstrat că acest tip de armă se putea folosi atât la acţiuni de înjunghiere, cât şi de lovire, mânerul lung şi forma armei permite ocolirea scutului, ca să poată să fie puse în pericol zonele vitale din partea de sus a corpului adversarului. Rezultatele experimentelor au demonstrat că o astfel de armă era utilizată de infanterie, în prima linie, eficienţa ei fiind mare în luptele de aproape46.
Pe parcursul fazelor B1 şi B2 sunt prezente în morminte şi săbii cu un tăiş derivate dintr‑o tradiţie mai veche52. Spada (spatha), zveltă şi lungă, prin formă şi dimensiuni este specifică lumii germanice, însă ea „face carieră” şi în armata romană, fiind utilizată cu succes de trupele de cavalerie. În armata romană era folosită de cavalerişti împotriva infanteriei47. Din perioada de început a Principatului s‑au păstrat puţine exemplare. Mai cunoscute sunt cele de la Newsteed48 şi Camelon49 din Britania, precum şi cea care provine de la Rottweil, din Germania50, datată în sec I p.Chr. Acest tip de armă, importată din spaţiul roman, este frecvent în cadrul depunerilor funerare ale culturii Przeworsk, fiind larg răspândit în morminte datate în faza B2 a acestei culturi51.
O bună analogie pentru exemplarul ilustrat de noi o constituie şi spada din mormântul nr.2 de la Chojne, din Polonia53, încadrată în tipul „Newsteed” sau tipul I al spadelor din mediul culturii Przeworsk54. Armele încadrate în acest tip provin din complexe datate, de asemenea, în sec. I p.Chr55. Între descoperirile mai târzii, dar care tipologic se apropie de exemplarul de la Ursici, menţionăm o spadă de la Căşeiu datată în sec III p.Chr.56. Aceasta ilustrează evoluţia în timp, pe un larg interval a acestui tip de armă, a cărei apariţie a marcat un moment important în evoluţia şi adaptarea armamentului roman57.
Ţinând cont de încadrarea cronologică a analogiilor prezentate, credem că spada de la Ursici poate fi datată cel mai probabil în secolul I p.Chr. O datare mai precisă nu credem că putem să propunem în acest stadiu al cercetărilor, datorită lipsei contextului de descoperire. Iar provenienţa ei, trebuie căutată mai probabil în mediul cultural germanic decât în cel roman.
Dacia a unor meşteri specializaţi din lumea greco‑romană61. Prezenţa unor obiecte provenite din alte medii culturale în sud‑vestul României nu este singulară, tot aşa cum se constată influenţele externe în numeroase domenii ale vieţii. O serie de piese provenind din lumea elenistică şi romană58, dar şi din spaţii locuite de celţi59 se regăsesc frecvent între descoperirile din acest areal. Tot în acelaşi fel se poate demonstra preluarea unor tehnici de lucru din lumea greco-romană sau celtică60, şi prezenţa în
Alte serii de obiecte au o arie geografică de utilizare care acoperă teritorii aflate la distanţe mari şi, în acelaşi timp, locuite de populaţii diverse. Aşa este, spre exemplu, cazul brăţărilor şnurate de tip Şimleul Silvaniei (tipul 3 în sistemul propus de Aurel Rustoiu62). Podoabe de acest fel se găsesc în număr mare în mediul germanic al grupului Tyniec şi în descoperirile aparţinând culturii Przeworsk din Polonia63. Contextele acestor piese de podoabă sunt datate în secolul I p.Chr.64.
Şi în privinţa pieselor de armament se cunosc exemplare răspândite pe spaţii mari. Printre altele, este remarcată prezenţa unor tipuri de piese de armament desemnate ca „arme balcanice”. În cadrul acestei categorii, sunt încadrate umbo‑urile descoperite în contexte arheologice din sud‑estul Europei într‑o categorie numită: „Balcanische Schildbuckel”. Intervalul cronologic în care sunt utilizate scuturi cu elemente metalice centrale de acest fel este unul larg, cuprinzând perioada Lt C2, Lt D1 şi ajungând, în cazul unor descoperiri, şi în primul secol al erei creştine66. Cercetătorul polonez remarca faptul că cele mai numeroase piese încadrate în această categorie se grupează pe teritoriul de astăzi al României, precum şi în spaţiul sloven67. De asemenea, presupunea că exemplarele aflate în zone îndepărtate pot fi puse pe seama mobilităţii unor războinici68.
În sfârşit, trebuie menţionat şi faptul că în zonă au mai fost găsite cu diferite prilejuri şi alte obiecte specifice lumii germanice. Astfel, în Pasul Merişor, în partea spre Crivadia, a fost găsit un umbo de scut specific culturii Przeworsk69, datat în sec. I p.Chr., iar în Munţii Orăştiei, în aria Costeşti–Târsa, punctul Pârâul Gemenilor (sau Şesul Ciorii – Pârâul Gemenilor) a fost semnalată o sabie germanică cu un singur tăiş (sax)70.
Aşa cum menţionam şi mai sus, datele privind contextul descoperirii au ca sursă numai declaraţia descoperitorului.
Însă ceea ce ne‑a stârnit interesul este faptul că arma curbă se asociază cu o spadă lungă şi cu umbo‑uri de scut de tip „germanic”. În acest caz mormântul este unul dublu, aparţinând a doi războinici şi păstrează şi un schelet de cal72. Cele trei trupuri sugerează în cazul mormântului de la Kaloz prezenţa unui călăreţ şi a unui pedestru (ori un cavaler şi un „scutier”). În ceea ce priveşte asocierea în complexe arheologice a două astfel de arme, trebuie menţionat că mai există astfel de cazuri. Spre exemplu, într‑un tumul de la Kaloz (Republica Ungaria), descoperitorii menţionează printre alte artefacte care făceau parte din inventarul funerar şi o „sica”71. Potrivit dimensiunilor menţionate de autori (lungime 55cm, în condiţiile în care piesa era fragmentară) credem că avem de‑a face mai probabil cu o sabie curbă.
Cuţite curbe cu dimensiuni neobişnuit de mari precum cel din mormântul de la Kaloz se cunosc şi din alte descoperiri. O astfel de piesă interpretată a fi „sica de mari dimensiuni” este cunoscută de la Neudorf – Pârâul Roşu, jud.Arad73. Arme curbe cu lungimi care ajung până la 50cm sunt prezente şi în inventare funerare de la Mala Kopanya, din Ucraina74. Într‑un studiu recent asupra cuţitelor curbe provenind din morminte dacice de la nord de Dunăre autorii consideră ca fiind pumnale exemplarele cu lungimea cuprinsă în general între 25 şi 35cm, acceptând că există şi excepţii75. Cele mai lungi dintre ele sunt încadrate în Tipul C, unde sunt incluse cele având lungimi de 30–40cm, dar este menţionat şi faptul că se găsesc şi exemplare mai lungi, fără să fie specificat cât de lungi76.
Mormântul de la Kaloz se datează în prima jumătate a sec. II p.Chr.77, la fel credem ca se datează şi mormântul de la Viscri78. Menţionarea descoperirii de la Viscri este importantă tocmai datorită asocierii, ca şi la Kaloz, într‑un mormânt tumular, tot de epoca romană, a unor arme germanice cu o sabie curbă79.
Cele două morminte datate în perioada stăpânirii romane par să reflecte modalitatea de exprimare funerară a unor exponenţi ai elitelor locale80.
Cântărind cele două arme, sabia şi spada, am remarcat că masa lor este asemănătoare (0,460kg sabia şi respectiv 0,430kg spada). Această observaţie ar putea să sugereze o preferinţă a posesorului, care îşi putea alege arma în funcţie de modul de luptă pe care urma să îl poarte.
Dr. Marius Barbu, arheolog specializat în tehnici de arheologie experimentală, a realizat câte o copie a acestor arme, propunând şi soluţii de înmănuşare (Fig.1). Pornind de la dimensiunile păstrate, lamele din oţel ale pieselor rezultate au mase asemănătoare cu ale celor originale81. În cazul soluţiei de înmănuşare propuse de specialistul devenea, diferenţa de masă între cele două creşte în favoarea sabiei curbe82. Aceste diferenţe, care puteau să fi caracterizat şi exemplarele originale, credem că pot fi puse pe seama modalităţii diferite de luptă cu fiecare dintre cele două.
În ceea ce priveşte starea pieselor, menţionăm că nu sunt urme de distrugere intenţionată. În acelaşi timp, se poate observa că în cazul depunerilor de arme din lumea dacică (puţine în context de cult83), deteriorarea intenţionată a pieselor nu este obligatorie, aşa cum ne indică situaţia de la Conţeşti, com.Davideşti (jud.Argeş)84, Lozna, com.Dersca (jud.Botoşani)85, Pietroasa Mică – Gruiu Dării (jud.Buzău)86. Oricum, condiţiile descoperirii obiectelor de la Ursici împiedică orice consideraţie argumentată cu privire la caracterul depunerii, deoarece nu s‑a putut analiza contextul, starea pieselor nefiind suficientă pentru astfel de concluzii.
Cu toate că ar fi tentant să legăm într‑un fel descoperirea de la Ursici de cuvintele lui Dio Cassius despre burii germanici, aliaţi ai lui Decebal87, noi nu dorim să intrăm într‑o discuţie mai amplă privind interpretarea descoperirii. Aceasta în primul rând datorită gradului mare de nesiguranţă privind contextul real în care au fost găsite piesele. Principalul nostru obiectiv pentru acest moment a constat în semnalarea acestei descoperiri care, chiar şi în aceste condiţii, aduce câteva informaţii privind armamentul utilizat de războinicii daci în epoca de dinaintea cuceririi romane.
